OFERTĂ! TRANSPORT GRATUIT PE TERITORIUL ROMÂNIEI LA COMENZILE DE PESTE 150lei.

DE CE AM CREAT SERUL DE FAȚĂ NATURAL PE BAZĂ DE GOJI ORGANIC ROMÂNESC?

DE CE AM CREAT SERUL DE FAȚĂ NATURAL PE BAZĂ DE GOJI ORGANIC ROMÂNESC?

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Pentru cine află acum despre GOJI REPUBLIC, vrem să vă facem o scurtă introducere despre brandul care astăzi este îndrăgit de mii de persoane. 

GOJI REPUBLIC s-a format în urma dorinței de a pune în valoare nenumăratele beneficii ale fructului de goji. Multă lume ne-a întrebat “Dar de ce goji?” și rămân surprinși să afle răspunsul. 

Eduard și Iulia Catargi, co-fondatorii brandului, au pornit curajoși în domeniul agriculturii, total opus față de cariera în domeniul juridic pe care amandoi au părăsit-o, pentru a înființa lângă Brașov prima cultură de goji organic de la noi din țară, cu un soi de goji omologat românesc. Da, deși nu este cunoscut acest lucru, ne putem mândri că avem un superfruct românesc, goji românesc denumit “Kronstadt”.  Așadar, având materie primă de cea mai bună calitate, a mai fost doar un pas spre crearea produselor cosmetice premium și naturale pe bază de goji organic românesc. 

Știm cu toții că industria cosmetică este suprasaturată la nivel mondial, însă deși prezintă numeroase beneficii, extractul de goji nu este încă valorificat la adevăratul său potențial, așadar noi ne-am propus să creăm un brand de cosmetice naturale exclusiv pe bază de goji.

GAMA HYDRA SENSE

Pentru prima gamă ne-am dorit să creăm produse potrivite oricărui tip de ten care adresează o necesitate de bază a pielii, și anume hidratarea - de aici și numele HYDRA. Cuvântul SENSE  se referă la proprietățile senzorial-olfactive de calmare și relaxare provenite din extractul natural de iasomie și lavandă, mirosul unic pe care toate clientele noastre îl îndrăgesc deja.

În momentul de față această gamă cuprinde trei produse: serul de față, crema de mâini și crema de corp pe care le poți vedea în imaginile de mai jos; însă cel mai apreciat produs este serul nostru cu goji.

SERUL DE FAȚĂ CU GOJI

Crearea tuturor produselor a necesitat multă muncă și cercetare pentru că, așa cum am mai menționat, extractul de goji nu este încă foarte des întâlnit în industria cosmetică. Au fost necesare luni întregi de testări pentru a găsi formularea perfectă ce pune în valoare atât proprietățile fructului de goji cât și a celorlalte ingrediente naturale folosite în produsele noastre.

Bineînțeles, toate produsele sunt cruelty-free, vegan, și sunt create printr-un proces exclusiv manual cu drag și multă atenție la noi în Brașov. Mai mult, folosim recipiente recunoscute internațional ca fiind cele mai eficiente pentru cosmeticele naturale, din sticlă de cea mai înaltă calitate, închisă la culoare, denumită Violet Glass, care ajută la conservarea în mod natural a produselor noastre.

BENEFICII

Pentru serul de față HYDRA SENSE Night Potion am ales o formulare ce aduce aportul zilnic de vitamine și nutrienți necesar tenului pentru a se menține sănătos. Este un produs care ușor de folosit și de integrat în rutina de skincare și ajută în primul rând la hidratarea și hrănirea tenului, stimulează producția de colagen, reduce hiperpigmentarea, estompează ridurile și previne îmbătrânirea tenului prin combaterea stresului oxidativ.

HYDRA SENSE night potion ser de fata cu goji GOJI REPUBLIC

INGREDIENTE NATURALE

Extract de goji organic românesc – serul HYDRA SENSE Night Potion este îmbogățit natural cu Vitamina C, un antioxidant prezent din abundență în fructele de goji, care stimulează producția de colagen și reduce hiperpigmentarea. Rezultatul? Un ten mai sănătos, luminos și plin de vitalitate. Mai mult, testele amanunțite realizate pe acest extract arată prezența unei cantități bogate de polizaharide, carotenoizi, zinc și vitamina B1 care ajută la îmbunătățirea aspectului tenului, reduc inflamația și previn îmbătrânirea tenului prin combaterea efectelor stresului oxidativ.

Ulei de Migdale Dulci – din formula HYDRA SENSE Night Potion face parte și uleiul de migdale dulci, care are un conținut ridicat de acid oleic Omega-9, cu efect ultra-hidratant și emolient. Astfel, după aplicarea serului, tenul tău va fi hidratat instant și îl vei simți extrem de fin la atingere.

Ulei din Sâmburi de Struguri – este emolient, antioxidant, nutritiv, hidratant. Este printre singurele uleiuri care se pot folosi și pentru pielea grasă și mixtă, fiind un ulei lejer ce are o bună afinitate cu pielea. Emolient prin prezența acizilor grași în cantitate mare (linoleic și oleic). Este un ulei bogat în polifenoli - aliați importanți împotriva procesului de îmbătrânire, iar alături de vitamina E conținută, măresc efectul antioxidant și protector asupra pielii. 

Alte ingrediente naturale din formula HYDRA SENSE Night Potion, care contribuie la sănătatea și frumusețea tenului tău, sunt: ulei din semințe de morcov, extract de gălbenele și extract de flori de mușețel.

Mirosul inconfundabil al serului provine din extractul natural de lavandă și iasomie. 

Extractul de lavandă este unul des întâlnit în produsele cosmetice naturale. Însă pe lângă beneficiile pentru piele, cum ar fi tratarea rănilor, curățarea, detoxifierea și calmarea pielii cu probleme, cercetările sugerează că lavanda poate fi utilă și pentru tratarea insomniei și a anxietății. 

Extractul de iasomie folosit este cel de Sambac, cunoscut ca fiind cel mai bun pentru industria cosmetică, superior altor tipuri. Se folosește des în aromaterapie deoarece parfumul iasomiei stimulează eliberarea serotoninei îmbunătățind dispoziția. Însă, pe lângă mirosul îmbietor și calmant, aceasta prezintă și proprietăți benefice pielii precum hidratare și reducerea petelor pigmentare.

CUM SE FOLOSEȘTE

Fiind o noutate pe piață, am primit de nenumărate ori întrebări despre cum se folosește serul pe bază de goji, și cum poate fi introdus în rutina obișnuită de skincare. 

Formula sa care este un mix perfect de ingrediente naturale, face din HYDRA SENSE Night Potion un produs versatil, potrivit tuturor tipurilor de ten, care poate fi integrat în rutina de seară de îngrijire a tenului, ca penultim pas, înainte de aplicarea cremei hidratante. Însă poate fi folosit și fără a mai aplica alte produse, după o curățare blândă a tenului. Recomandăm să testați  mai multe variante și să găsiți cea mai potrivită pentru tenul vostru. 

Serul se poate aplica și dimineața, înainte de crema cu factor de protecție solară. De asemenea, consistența sa lejeră și nelipicioasă, precum și efectul instant de hidratare, fac din HYDRA SENSE Night Potion o bază excelentă pentru machiaj.

Mod de folosire: Aplică o cantitate suficientă de ser pe tenul curat, prin mișcări circulare, până când produsul este absorbit complet în piele. Este nevoie de doar 2-3 picături deoarece este un ser concentrat și plin de vitamine. Acesta se poate folosi și pe conturul ochilor însă trebuie evitat contactul direct cu ochii.

SERUL PERFECT PENTRU TINE

Primim zilnic mesaje de apreciere și feedback excelent de la clientele noastre, iar asta ne bucură, ne motivează și ne dă încrederea și curajul necesar pentru a continua aceast proces de a revoluționa și inova industria cosmetică cu extractul nostru de goji organic românesc și prin standardele înalte ale GOJI REPUBLIC. 

Așadar, dacă iți dorești un produs natural de care să te bucuri în fiecare zi, iar tenul tău să fie vizibil mai sănătos, te invităm să încerci și tu serul HYDRA SENSE Night Potion. 

 

ser cu goji goji republic goji re produs natural

 

×